Marius Ghincea

Marius Ghincea

Director de program, Politică externă și de securitate

Marius este politolog, cercetător și expert în relații internaționale, cofondator al Institutului Quartet și membru al Consiliului Director. În cadrul Institutului, coordonează programul de politică externă și securitate și contribuie la dezvoltarea direcțiilor strategice ale organizației, cu accent pe politica externă a României, securitatea europeană și competiția geopolitică dintre marile puteri.

În prezent, este cercetător și cadru didactic la ETH Zürich, una dintre principalele universități europene de cercetare. Și-a obținut doctoratul în Științe Politice și Sociale la Institutul Universitar European din Florența, în 2024. Cercetarea sa se situează la intersecția dintre relațiile internaționale, politica europeană și analiza instituțională, concentrându-se asupra modului în care competiția dintre marile puteri influențează dezvoltarea instituțională a Uniunii Europene, politica sa externă și de securitate și dinamica integrării europene. O altă direcție importantă a cercetării sale privește rolul politicii interne în formularea și implementarea politicilor externe și de securitate. A publicat cercetări în reviste academice internaționale, printre care West European Politics, Journal of European Public Policy, și Foreign Policy Analysis.

Dincolo de activitatea academică, Marius contribuie la formularea și dezbaterea politicilor publice în domeniul afacerilor externe și securității. Este membru al Consiliului Consultativ al Ministerului Afacerilor Externe și al Grupului de Reflecție Strategică „România în UE”, constituit la nivelul Administrației Prezidențiale. De asemenea, face parte din Consiliul Academic Consultativ al Inițiativei pentru Securitatea UE din cadrul Institutului Universitar European și este Senior Fellow la GlobalFocus Center din București.

De-a lungul carierei, a beneficiat de burse și stagii de cercetare la instituții academice de prestigiu. A fost bursier Fulbright și Global Leaders Fellow la George Washington University, EUI-Oxford Dahrendorf Fellow la St Antony's College, Universitatea Oxford, cercetător la Hertie School din Berlin și bursier al programului internațional re:constitution. A desfășurat activități de cercetare și predare la Johns Hopkins University, Syracuse University, Central European University și Institutul Universitar European.

Activitatea sa îmbină cercetarea academică cu analiza strategică, consultanța și elaborarea de recomandări de politici publice pentru instituții și organizații din sectorul public și privat. Este preocupat în mod special de rolul României în Uniunea Europeană și NATO, de securitatea regiunii Mării Negre, de relațiile transatlantice și de instrumentele economice ale competiției geopolitice. În cadrul Institutului Quartet, dezvoltă Inițiativa pentru Economic Statecraft, programul „România în lume” și proiecte dedicate cooperării regionale în domeniul securității.

Publicații